De ce-mi place mie Hrușcă

Profit de faptul că (aproape) nimeni nu citește blogul ăsta și bag o postare festivă în română. Că de-aia:

1. Cântă. Și nimic mai mult. Cântă cu o voce frumoasă și curată, cântă el și chitara lui, cântă unuia și aceluiași public de mulți mulți ani și publicul se tot întoarce la el și aduce an de an întăriri. Cântă fără pretenții, fără falseturi și căpreli, parcă fără nici un efort, cântă de drag, pe limba lui, cu cuvinte simple, cu accentul lui. Cântă pentru că oamenilor le e drag și lor să-l asculte și tot la fel ar cânta la el în curte fără să-l asculte nimeni.

2. Pentru că dă mai departe. Hrușcă nu strică nici melodia, nici versurile, le lasă așa cum le-a învățat, nu urcă notele și nici nu le coboară ca să arate cât de bine știe el să cânte. Hrușcă stie că nu-s ale lui colindele alea și le lasă în pace așa cum sunt ele de sute de ani. Nu le creștinează pe cele păgâne, nu cântă despre nașterea lui Christos în bucile goale, cu cornițe de ren, lângă un brad artificial, n-aduce un cor ad-hoc de babe behăite să-l acompanieze, nu bagă bas și tobe și masă de mixaj. Știe sau simte că, fără tradiție, colindele alea sunt vorbe goale cu percuție.

3. Pentru că, după atâta amar de ani, colindele cântate de el sunt în continuare preferatele mele, că nu eram întreagă de Crăciun dacă n-acultam cu frate-meu colindele lui pe vinil (vă mai amintiți de discurile de vinil?) și îmi plăcea așa de mult să le cânt în Ajun, abia așteptam să merg la colindat. Și acum, când ți-e și frică să mai deschizi ușa de Sărbători (la oraș, cel puțin), colindele lui îmi merg la suflet, deși le-am auzit de sute de ori de când eram copilă.

Advertisements